marți, 28 decembrie 2010

Guess Who

Guess Who în concert la București (2009).Laurențiu Mocanu (n. 2 iunie 1986), cunoscut sub pseudonimul Guess Who, este un cântăreț de muzică hip hop din România. A cântat prima dată împreună cu Zekko în formația Anonim, îndrumați de cei de la Paraziții. Trupa a avut succes cu hituri precum „Extrema zilei” și „Înghețata”, după care și-a lansat albumul de debut Hai să vorbim în anul 2005.
În 2009, Guess Who lansează Probe audio, album care va fi relansat mai apoi cu GSP, sub numele de Locul potrivit/Probe audio și de pe care sunt lansate piesele „Tu”, „Gen” și „Locul potrivit”. Cea din urmă ajunge pe locuri fruntașe în majoritatea clasamentelor muzicale din România.
În februarie 2010, acesta pleacă în turneul național TU-r împreună cu Spike. Turneul începe pe 12 februarie și cuprinde concerte în aproximativ 20 de orașe.
Laurențiu s-a născut în București, pe data de 2 iunie 1986 și este mezin în familie, având o soră mai mare pe nume Andreea . În copilărie a jucat fotbal la clubul Steaua București .
În primul an de școala l-a cunoscut pe Zekko (pe numele său real Dragoș Lungeanu). Cei doi au devenit buni prieteni și au creat formația Anonim, pentru ca în 1999 să înceapa înregistrarile primelor lor piese. La începutul anilor 2000, Paraziții au lansat o campanie intitulată „Acțiunea Instrumentalui” care avea ca scop promovarea a noi talente în muzică. Anonim și-a trimis înregistrarile, iar în 2002 a semnat cu casa de discuri 20 CM Records. Au contribuit la albumele Categoria grea (2001) și Irefutabil (2002) ale celor de la Paraziții, la Sindromul Tourette al lui Cheloo (2003) și la compilația Sabotaj. În 2005 [3], Anonim își lanseaza primul material discografic, Hai să vorbim de pe care se lansează piesele „Extrema zilei” și „Înghețata”, ambele beneficiând de videoclip. Albumul mai cuprinde și colaborări cu Spike, DJ Undoo și cu membrii trupei Paraziții, Cheloo și FreakaDaDisk.
 
În 2006 Guess Who colaborează la piesa lui Ombladon, „Noapte bună, București”, apărând de altfel și în videoclip. La scurt timp după aceea părăsește casa de discuri 20 CM Records și începe să lucreze cu băieții de la Agresiv. În același an cântă în deschiderea concertului 50 Cent împreună cu Paraziții și Spike . În primăvara anului 2009, lansează împreună cu Spike videoclipul piesei „Tu”, piesă care va fi inclusă mai târziu pe albumul de debut al lui Laurențiu. Videoclipul începe să fie difuzat pe postul de televiziune Music Channel.
Pe 29 mai 2009, Guess Who susține un concert la Hala de Muzică cu ocazia lansării albumului său de debut, Probe audio. La lansare sunt prezenți artiști precum Grasu XXL, Spike, Maxi, Griffo, Lucia, Agresiv și DJ Oldskull . Albumul conține 14 piese și putea fi descărcat de pe site-ul oficial al interpretului. Printre piesele promovate de pe el se numără „Tu” (împreună cu Spike), „Gen” (împreună cu euGEN) și „Locul potrivit”. În același timp cu albumul a fost lansată și linia de tricouri Guess Who.
Despre acest album, Guess Who mărturisește:
„«Probe audio» este primul meu album solo, prima încercare de a fi independent 100%, prima oară când sunt independent. Pentru asta trebuia să scot o calitate 100% fresh. «Probe audio» înseamnă trei ani de probe de studio, texte, instrumentale, certuri, concerte, reușite, piedici. Am lângă mine o echipă de oameni talentați: Agresiv și Grasu XXL, cu care m-am sfătuit, am conceput, am lucrat, am terminat. «Probe audio» este albumul de debut, startul, interviul, examenul meu pentru... ce va urma!
Pe 13 august, Guess Who a filmat al doilea videoclip al său, pentru piesa „Gen”. Videoclipul a fost filmat la studiourile MediaPro în regia lui Sică. La filmări au fost prezenți și prietenii lui Guess Who de la studiourile Okapi Sound. În timp ce „Gen” era difuzat la televizor, Guess Who își lansase piesa „Locul potrivit” în exclusivitate pe Kiss FM.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu